esc

Psalmii 28

Biblia Traducerea Fidela · 9 versete

Un psalm al lui David.

  1. 1 Către tine voi striga, DOAMNE, stânca mea; nu tăcea față de mine; ca nu cumva, dacă taci față de mine, să devin asemenea celor ce coboară în groapă.
  2. 2 Ascultă vocea cererilor mele, când strig către tine, când îmi ridic mâinile spre oracolul tău sfânt.
  3. 3 Nu mă trage la o parte împreună cu cei stricați și cu lucrătorii nelegiuirii, care vorbesc cu pace vecinilor lor, dar ticăloșie este în inimile lor.
  4. 4 Dă-le conform faptelor lor și conform stricăciunii sforțărilor lor, dă-le după lucrarea mâinilor lor; întoarce-le după ceea ce merită.
  5. 5 Pentru că nu iau aminte la lucrările DOMNULUI, nici la lucrul mâinilor sale, el îi va nimici și nu îi va edifica.
  6. 6 Binecuvântat fie DOMNUL, pentru că el a ascultat vocea cererilor mele.
  7. 7 DOMNUL este puterea mea și scutul meu; inima mea s-a încrezut în el și sunt ajutat; de aceea inima mea tresaltă de bucurie; și cu cântarea mea îl voi lăuda.
  8. 8 DOMNUL este puterea lor și el este puterea salvatoare a unsului său.
  9. 9 Salvează pe poporul tău și binecuvântează moștenirea ta; de asemenea paște-i și înalță-i pentru totdeauna.

Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.

Citit cu voce tare

Citit cu voce tare într-o altă ediție

Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.

Citește acest capitol în acea ediție

În alte limbi