esc

Exod 17

Biblia Traducerea Fidela · 16 versete

  1. 1 Și toată adunarea copiilor lui Israel a călătorit de la pustia lui Sin, după călătoriile lor, conform poruncii DOMNULUI, și au așezat tabăra în Refidim; și nu a fost apă pentru popor să bea.
  2. 2 De aceea poporul s-a certat cu Moise și a spus: Dă-ne apă să bem. Și Moise le-a zis: De ce vă certați cu mine? Pentru ce îl ispitiți pe DOMNUL?
  3. 3 Și poporul era însetat de apă acolo; și poporul a cârtit împotriva lui Moise și a spus: Pentru ce ne-ai scos afară din Egipt, ca să ne ucizi pe noi și copiii noștri și vitele noastre, prin sete?
  4. 4 Și Moise a strigat către DOMNUL, spunând: Ce să fac acestui popor? Ei sunt aproape gata să mă ucidă cu pietre.
  5. 5 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Du-te înaintea poporului și ia cu tine dintre bătrânii lui Israel; și toiagul tău, cu care ai lovit râul, ia-l în mâna ta și du-te.
  6. 6 Iată, voi sta înaintea ta acolo, pe stânca din Horeb; și vei lovi stânca și din ea va ieși apă, ca poporul să bea. Și Moise a făcut așa înaintea ochilor bătrânilor lui Israel.
  7. 7 Și el a pus numele acelui loc, Masa și Meriba, din cauza cerții copiilor lui Israel și din cauză că au ispitit pe DOMNUL, spunând: Este DOMNUL printre noi, sau nu?
  8. 8 Atunci Amalec a venit și a luptat cu Israel în Refidim.
  9. 9 Și Moise i-a spus lui Iosua: Alege bărbați pentru noi și ieși, luptă cu Amalec; mâine voi sta în vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea.
  10. 10 Așa că Iosua a făcut precum Moise i-a spus și a luptat cu Amalec; și Moise, Aaron și Hur s-au urcat până în vârful dealului.
  11. 11 Și s-a întâmplat, când Moise își ridica mâna, învingea Israel; și când el își lăsa jos mâna, învingea Amalec.
  12. 12 Dar mâinile lui Moise erau grele; și au luat o piatră și au pus-o sub el, iar el a șezut pe ea; și Aaron și Hur i-au ținut ridicate mâinile, unul pe o parte și celălalt pe cealaltă parte; și mâinile lui au fost neclintite până la apusul soarelui.
  13. 13 Și Iosua l-a învins pe Amalec și poporul lui cu tăișul sabiei.
  14. 14 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Scrie aceasta ca amintire într-o carte și repetă în urechile lui Iosua, pentru că voi șterge cu desăvârșire amintirea lui Amalec de sub ceruri.
  15. 15 Și Moise a zidit un altar și i-a pus numele acestuia Iehova-Nisi;
  16. 16 Și a spus: Pentru că DOMNUL a jurat că DOMNUL va avea război cu Amalec din generație în generație.

Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.

Citit cu voce tare

Citit cu voce tare într-o altă ediție

Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.

Citește acest capitol în acea ediție

În alte limbi