Exod 18
- 1 Când Ietro, preotul din Madian, socrul lui Moise, a auzit despre tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Moise și pentru Israel, poporul său, și că DOMNUL a scos pe Israel din Egipt,
- 2 Atunci Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, soția lui Moise, după ce el a trimis-o înapoi,
- 3 Și pe cei doi fii ai ei, dintre care numele unuia era Gherșom, pentru că a spus el: Am fost străin într-o țară străină;
- 4 Și numele celuilalt era Eliezer, pentru că Dumnezeul tatălui meu, a spus el, a fost ajutorul meu și m-a eliberat de sabia Faraonului.
- 5 Și Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii lui și cu soția lui la Moise în pustie, unde își așezase tabăra la muntele lui Dumnezeu;
- 6 Și i-a spus lui Moise: Eu, Ietro, socrul tău, am venit la tine și soția ta și cei doi fii ai ei cu ea.
- 7 Și Moise a ieșit să întâlnească pe socrul său și s-a prosternat și l-a sărutat; și s-au întrebat unul pe celălalt despre bunăstarea lor; și au intrat în cort.
- 8 Și Moise a istorisit socrului său tot ceea ce DOMNUL a făcut lui Faraon și egiptenilor de dragul lui Israel și toată durerea care a venit peste ei pe cale și cum DOMNUL i-a eliberat.
- 9 Și Ietro s-a bucurat pentru toată bunătatea pe care DOMNUL o făcuse lui Israel, pe care el l-a eliberat din mâna egiptenilor.
- 10 Și Ietro a spus: Binecuvântat fie DOMNUL, care te-a eliberat din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, care a eliberat poporul de sub mâna egiptenilor.
- 11 Acum știu că DOMNUL este mai mare decât toți dumnezeii, pentru că în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, el a fost deasupra lor.
- 12 Și Ietro, socrul lui Moise, a luat o ofrandă arsă și sacrificii pentru Dumnezeu, și Aaron a venit și toți bătrânii lui Israel, pentru a mânca pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu.
- 13 Și s-a întâmplat, a doua zi, că Moise s-a așezat să judece poporul; și poporul a stat în picioare lângă Moise de dimineața până seara.
- 14 Și când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el poporului, a spus: Ce este acest lucru pe care tu îl faci poporului? De ce șezi tu singur și tot poporul stă în picioare lângă tine de dimineața până seara?
- 15 Și Moise i-a spus socrului său: Deoarece oamenii vin la mine să întrebe pe Dumnezeu;
- 16 Când au ceva de judecat, ei vin la mine; și judec între unul și celălalt și le fac cunoscute statutele lui Dumnezeu și legile lui.
- 17 Și socrul lui Moise i-a spus: Lucrul pe care îl faci nu este bun.
- 18 Cu adevărat te vei epuiza, deopotrivă tu și acest popor care este cu tine, pentru că acest lucru este prea greu pentru tine; nu ești în stare să îl împlinești singur.
- 19 Dă ascultare acum vocii mele, îți voi da sfat și Dumnezeu va fi cu tine: Fii pentru popor înaintea lui Dumnezeu, ca să aduci cauzele lor lui Dumnezeu;
- 20 Și învață-i rânduieli și legi și arată-le calea în care trebuie să umble și lucrarea pe care trebuie să o facă.
- 21 Mai mult, caută din tot poporul bărbați capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbați ai adevărului, urând lăcomia; și pune-i peste ei, pentru a fi conducători a mii și conducători a sute, conducători a cincizeci și conducători a zeci;
- 22 Și ei să judece poporul în tot timpul; și să fie, că fiecare lucru mare îl vor aduce la tine, dar fiecare lucru mic îl vor judeca ei; așa va fi mai ușor pentru tine și vor purta povara împreună cu tine.
- 23 Dacă vei face acest lucru și Dumnezeu îți poruncește astfel, atunci vei fi în stare să înduri și tot acest popor va merge de asemenea la locul lui în pace.
- 24 Atunci Moise a dat ascultare vocii socrului său și a făcut tot ce a spus el.
- 25 Și Moise a ales bărbați capabili din tot Israelul și i-a făcut căpetenii peste popor, conducători a mii, conducători a sute, conducători a cincizeci și conducători a zeci.
- 26 Și au judecat poporul în tot timpul, lucrurile grele le aduceau la Moise, dar fiecare lucru mic îl judecau ei înșiși.
- 27 Și Moise a lăsat pe socrul său să plece; și el a plecat pe calea lui în țara sa.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă