Proverbe 29
- 1 Cel care, fiind deseori mustrat, își înțepenește gâtul, va fi nimicit dintr-o dată și fără remediu.
- 2 Când cei drepți sunt în autoritate, poporul se bucură; dar când cel stricat conduce, poporul jelește.
- 3 Oricine iubește înțelepciunea bucură pe tatăl său, dar cel ce se însoțește cu curvele își cheltuiește averea.
- 4 Prin judecată împăratul întemeiază țara, dar cel ce primește daruri o dărâmă.
- 5 Un om care lingușește pe vecinul său întinde o cursă pentru picioarele sale.
- 6 În fărădelegea unui om rău se află o capcană, dar cel drept cântă și se bucură.
- 7 Cel drept ia aminte la cauza săracului, dar cel stricat dă atenție să nu o cunoască.
- 8 Oamenii batjocoritori aduc o cetate în capcană, dar oamenii înțelepți întorc furia.
- 9 Dacă un om înțelept se ceartă cu un om nebun, fie că se înfurie, fie că râde, nu este odihnă.
- 10 Cei setoși de sânge urăsc pe cel integru, dar cei drepți îi caută sufletul.
- 11 Un prost își rostește toată mintea, dar un om înțelept o păstrează până mai târziu.
- 12 Dacă un conducător dă ascultare la minciuni, toți servitorii lui sunt stricați.
- 13 Săracul și omul înșelător se întâlnesc, dar DOMNUL le luminează ochii la amândoi.
- 14 Împăratul care cu credincioșie judecă pe sărac va avea tronul lui întemeiat pentru totdeauna.
- 15 Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar un copil lăsat de capul lui o face de rușine pe mama lui.
- 16 Când cei stricați se înmulțesc, crește fărădelegea, dar cei drepți vor vedea căderea lor.
- 17 Corectează pe fiul tău și îți va da odihnă; da, el va da desfătare sufletului tău.
- 18 Unde nu este viziune poporul piere, dar cel ce ține legea, fericit este el.
- 19 Un servitor nu va fi corectat prin cuvinte, căci deși înțelege nu va răspunde.
- 20 Vezi tu pe un om pripit în vorbele lui? Este mai multă speranță pentru un prost decât pentru el.
- 21 Cel ce cu grijă crește pe servitorul său din copilărie, el îi va deveni fiu de-a lungul timpului.
- 22 Un om mânios stârnește ceartă și un om furios abundă în fărădelege.
- 23 Mândria unui om îl va înjosi, dar onoarea îl va sprijini pe cel umil în duh.
- 24 Cel ce este partener cu un hoț își urăște propriul suflet; aude blestemul și nu îl dă pe față.
- 25 Teama de om aduce o capcană, dar oricine își pune încrederea în DOMNUL va fi în siguranță.
- 26 Mulți caută favoarea conducătorului, dar judecata fiecărui om vine de la DOMNUL.
- 27 Un om nedrept este o urâciune pentru cel drept, și cel integru pe cale este urâciune pentru cel stricat.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă