Cântarea lui Solomon 1
- 1 Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomon.
- 2 Să mă sărute cu sărutările gurii sale! Căci mai bună este dragostea ta decât vinul.
- 3 Pentru că aromele miresmelor tale sunt plăcute, numele tău este ca mireasmă turnată, de aceea te iubesc fecioarele.
- 4 Trage-mă după tine! Vom alerga; împăratul m-a adus în camerele lui, ne vom veseli şi ne vom bucura în tine, ne vom aminti iubirea ta mai mult decât vinul; cei integri te iubesc.
- 5 Eu sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, ca şi corturile Chedarului, ca perdelele lui Solomon.
- 6 Nu vă uitaţi la mine că sunt neagră, pentru că soarele m-a privit; copiii mamei mele s-au mâniat pe mine; m-au făcut păzitoarea viilor, dar via mea nu am păzit-o.
- 7 Spune-mi, tu, cel pe care sufletul meu îl iubește, unde te hrănești, unde îți odihnești turma la amiază? Căci de ce aş fi ca una care se abate pe la turmele însoţitorilor tăi?
- 8 Dacă nu ştii, tu cea mai frumoasă dintre femei, mergi pe urmele turmei şi paşte-ţi iezii pe lângă corturile păstorilor.
- 9 Te-am asemănat, iubita mea, cu nişte cai la carele lui Faraon.
- 10 Frumoşi sunt obrajii tăi cu rânduri de bijuterii, gâtul tău cu lănţişoare din aur.
- 11 Îţi vom face şiraguri de aur cu ţinte de argint.
- 12 În timp ce împăratul şade la masa lui, nardul meu îşi trimite mirosul.
- 13 Un mănunchi de mir îmi este preaiubitul meu; el se va întinde toată noaptea între sânii mei.
- 14 Preaiubitul meu îmi este ca un ciorchine de camfor în viile din En-Ghedi.
- 15 Iată, eşti frumoasă, iubita mea; iată, eşti frumoasă; ai ochii porumbiţei.
- 16 Iată, eşti frumos, preaiubitul meu, da, plăcut; de asemenea patul nostru este verde.
- 17 Bârnele casei noastre sunt cedrul, şi bolţile noastre din brad.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă