Psalmii 94
- 1 DOAMNE Dumnezeu, căruia răzbunarea îi aparține; Dumnezeule, căruia răzbunarea îi aparține, arată-te.
- 2 Înalță-te, tu judecător al pământului, întoarce o răsplată celui mândru.
- 3 DOAMNE, până când cei răi, până când cei stricați vor triumfa?
- 4 Până când vor rosti și vor vorbi lucruri grele? Și toți lucrătorii nelegiuirii se vor făli?
- 5 Ei rup în bucăți poporul tău, DOAMNE, și nenorocesc moștenirea ta.
- 6 Ei ucid văduva și străinul și ucid pe cei fără tată.
- 7 Totuși ei spun: DOMNUL nu va vedea, nici Dumnezeul lui Iacob nu va lua aminte.
- 8 Înțelegeți, voi neghiobilor printre oameni și proștilor, când veți fi înțelepți?
- 9 Cel ce a sădit urechea, nu va auzi? Cel ce a format ochiul, nu va vedea?
- 10 Cel ce pedepsește păgânii, nu va corecta? Cel ce învață pe om cunoaștere, nu va cunoaște?
- 11 DOMNUL cunoaște gândurile omului, că ele sunt deșertăciune.
- 12 Binecuvântat este omul pe care tu îl disciplinezi, DOAMNE, și îl înveți din legea ta;
- 13 Ca să îi dai odihnă de la zilele de restriște, până ce groapa va fi săpată pentru cel stricat.
- 14 Căci DOMNUL nu va lepăda pe poporul său, nici nu va părăsi moștenirea sa.
- 15 Ci judecată se va întoarce la dreptate și toți cei integri în inimă o vor urma.
- 16 Cine se va ridica pentru mine împotriva făcătorilor de rău? Sau cine va sta în picioare pentru mine împotriva lucrătorilor nelegiuirii?
- 17 De nu ar fi fost DOMNUL ajutorul meu, sufletul meu aproape că ar fi locuit în tăcere.
- 18 Când am spus: Piciorul meu alunecă; mila ta, DOAMNE, m-a susținut.
- 19 În mulțimea gândurilor mele dinăuntrul meu, mângâierile tale îmi desfată sufletul.
- 20 Va avea tronul nelegiuirii părtășie cu tine, care urzește ticăloșie printr-o lege?
- 21 Ei se adună împreună împotriva sufletului celui drept și condamnă sângele nevinovat.
- 22 Dar DOMNUL este apărarea mea; și Dumnezeul meu este stânca locului meu de scăpare.
- 23 Și el va aduce peste ei propria lor nelegiuire și îi va stârpi în propria lor stricăciune; da, DOMNUL Dumnezeul nostru îi va stârpi.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă