Psalmii 89
Maschil al lui Etan ezrahitul.
- 1 Voi cânta îndurările DOMNULUI pentru totdeauna, din generație în generație voi face cunoscută credincioșia ta cu gura mea.
- 2 Căci am spus: Mila va fi zidită pentru totdeauna, credincioșia ta o vei întemeia chiar în ceruri.
- 3 Am făcut legământ cu alesul meu, i-am jurat lui David, servitorul meu,
- 4 Sămânța ta o voi întemeia pentru totdeauna și îți voi zidi tronul din generație în generație. Selah.
- 5 Și cerurile vor lăuda minunile tale, DOAMNE, credincioșia ta de asemenea în adunarea sfinților.
- 6 Pentru că cine din cer poate fi comparat cu DOMNUL? Cine dintre fiii celor tari poate fi asemănat cu DOMNUL?
- 7 Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinților și respectat de toți cei din jurul lui.
- 8 DOAMNE Dumnezeul oștirilor, cine este DOMN puternic asemenea ție? Sau cine este asemenea credincioșiei tale dimprejurul tău?
- 9 Tu stăpânești furia mării, când valurile ei se ridică, tu le liniștești.
- 10 Ai rupt Rahabul în bucăți, ca pe unul care este ucis; ai împrăștiat pe dușmanii tăi cu brațul tău puternic.
- 11 Cerurile sunt ale tale, pământul de asemenea este al tău, cât despre lume și plinătatea ei, tu le-ai fondat.
- 12 Nordul și sudul, tu le-ai creat, Taborul și Hermonul se vor bucura în numele tău.
- 13 Tu ai un braț tare, puternică este mâna ta și înaltă este dreapta ta.
- 14 Dreptatea și judecata sunt locuința tronului tău, mila și adevărul vor merge înaintea feței tale.
- 15 Binecuvântat este poporul care cunoaște sunetul bucuriei, ei vor umbla, DOAMNE, în lumina înfățișării tale.
- 16 În numele tău se vor bucura toată ziua și în dreptatea ta vor fi înălțați.
- 17 Căci tu ești gloria puterii lor și în favoarea ta cornul nostru va fi înălțat.
- 18 Pentru că DOMNUL este apărarea noastră; și Sfântul lui Israel este al nostru împărat.
- 19 Atunci ai vorbit în viziune sfântului tău și ai spus: Am fost ajutor unuia tare; am înălțat pe unul ales din popor.
- 20 Am găsit pe David, servitorul meu; cu untdelemnul meu sfânt l-am uns,
- 21 El, cu care mâna mea va fi întemeiată, brațul meu de asemenea îl va întări.
- 22 Dușmanul nu va stoarce de la el, nici fiul stricăciunii nu îl va chinui.
- 23 Și voi înfrânge pe dușmanii lui înaintea feței sale și voi lovi cu plăgi pe cei ce îl urăsc.
- 24 Dar credincioșia mea și mila mea vor fi cu el și în numele meu va fi cornul lui înălțat.
- 25 Voi pune mâna lui de asemenea în mare și mâna lui dreaptă în râuri.
- 26 El va striga către mine: Tu ești tatăl meu, Dumnezeul meu și stânca salvării mele.
- 27 Eu, de asemenea, îl voi face întâiul meu născut și mai înalt decât împărații pământului.
- 28 Mila mea o voi păstra pentru el pentru totdeauna, și legământul meu va fi neclintit cu el.
- 29 Sămânța lui de asemenea o voi face să continue întotdeauna și tronul lui precum zilele cerurilor.
- 30 Dacă copiii lui părăsesc legea mea și nu umblă în judecățile mele,
- 31 Dacă strică statutele mele și nu țin poruncile mele,
- 32 Atunci voi pedepsi fărădelegea lor cu nuiaua și nelegiuirea lor cu lovituri.
- 33 Cu toate acestea bunătatea mea iubitoare nu mi-o voi retrage cu totul de la el, nici nu voi permite să eșueze credincioșia mea.
- 34 Nu voi rupe legământul meu, nici nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele mele.
- 35 O dată am jurat prin sfințenia mea că nu voi minți pe David.
- 36 Sămânța lui va dăinui pentru totdeauna și tronul lui, ca soarele, înaintea mea.
- 37 Ca luna va fi întemeiat pentru totdeauna și ca un martor credincios în ceruri. Selah.
- 38 Dar tu ai lepădat și ai detestat, te-ai înfuriat pe unsul tău.
- 39 Ai anulat legământul servitorului tău, i-ai întinat coroana, aruncând-o la pământ.
- 40 Ai dărâmat toate gardurile lui; ai adus întăriturile lui la ruină.
- 41 Toți cei ce trec pe lângă cale îl pradă, el este o ocară pentru vecinii lui.
- 42 Ai înălțat dreapta potrivnicilor lui; ai făcut pe toți dușmanii lui să se bucure.
- 43 Tu, de asemenea, ai întors tăișul sabiei lui și nu l-ai susținut în bătălie.
- 44 Ai făcut să înceteze gloria lui și ai aruncat tronul lui la pământ.
- 45 Ai scurtat zilele tinereții sale, l-ai acoperit cu rușine. Selah.
- 46 Până când, DOAMNE? Te vei ascunde pentru totdeauna? Va arde furia ta ca un foc?
- 47 Amintește-ți ce scurt este timpul meu. Oare în zadar ai făcut pe toți fiii oamenilor?
- 48 Ce om trăiește și nu va vedea moartea? Își va elibera el sufletul din mâna mormântului? Selah.
- 49 Doamne, unde sunt bunătățile tale iubitoare de mai înainte, pe care le-ai jurat lui David în adevărul tău?
- 50 Amintește-ți, Doamne, ocara servitorilor tăi; că port în sânul meu ocara tuturor oamenilor tari;
- 51 Ocara cu care dușmanii tăi au ocărât, DOAMNE; cu care au ocărât pașii unsului tău.
- 52 Binecuvântat fie DOMNUL pentru totdeauna. Amin și Amin.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă