Psalmii 7
Un poem al lui David, pe care l-a cântat DOMNULUI, referitor la cuvintele lui Cuș beniamitul.
- 1 DOAMNE, Dumnezeul meu, în tine îmi pun încrederea, salvează-mă de toți cei ce mă persecută și eliberează-mă,
- 2 Ca nu cumva el să îmi sfâșie sufletul ca un leu, rupându-l în bucăți, în timp ce nimeni nu mă scapă.
- 3 DOAMNE, Dumnezeul meu, dacă am făcut aceasta, dacă este nelegiuire în mâinile mele,
- 4 Dacă am răsplătit cu rău celui ce era în pace cu mine, (da, am eliberat pe cel ce fără motiv este dușmanul meu),
- 5 Dușmanul să persecute sufletul meu și să îl ia; da, să calce în picioare viața mea pe pământ și să culce onoarea mea în țărână. Selah.
- 6 Ridică-te, DOAMNE, în mânia ta, înalță-te din cauza furiei dușmanilor mei și trezește-te pentru mine la judecata pe care ai poruncit-o.
- 7 Astfel te va înconjura adunarea popoarelor; de aceea din cauza lor întoarce-te în înalt.
- 8 DOMNUL va judeca popoarele; judecă-mă, DOAMNE, conform dreptății mele și conform integrității mele care este în mine.
- 9 Să se sfârșească răutatea celor stricați; dar întemeiază-l pe cel drept, căci Dumnezeul cel drept încearcă inimile și rărunchii.
- 10 Apărarea mea vine de la Dumnezeu, care salvează pe cei integri în inimă.
- 11 Dumnezeu judecă pe cel drept și pe cel stricat Dumnezeu este mânios în fiecare zi.
- 12 Dacă nu se întoarce, își va ascuți sabia; el și-a încordat arcul și l-a pregătit.
- 13 A pregătit de asemenea pentru el uneltele morții; își rânduiește săgețile împotriva persecutorilor.
- 14 Iată, el este în travaliu pentru nelegiuire și a conceput ticăloșie și a născut falsitate.
- 15 A făcut o groapă și a săpat-o; și a căzut în șanțul pe care l-a făcut.
- 16 Ticăloșia lui se va întoarce asupra propriului său cap și lucrarea lui violentă se va coborî asupra propriului său creștet.
- 17 Voi lăuda pe DOMNUL conform dreptății lui și voi cânta laudă numelui DOMNULUI preaînalt.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă