Psalmii 66
Mai marelui muzician, o cântare sau un psalm.
- 1 Înălțați sunet de bucurie către Dumnezeu, tot pământul.
- 2 Cântați onoarea numelui său, faceți glorioasă lauda lui.
- 3 Spuneți lui Dumnezeu: Ce înfricoșător ești tu în lucrările tale! Prin măreția puterii tale dușmanii tăi ți se vor supune.
- 4 Tot pământul ți se va închina și îți va cânta; ei vor cânta numelui tău. Selah.
- 5 Veniți și vedeți lucrările lui Dumnezeu, el este înfricoșător în faptele lui față de fiii oamenilor.
- 6 El a prefăcut marea în uscat, au trecut prin potop cu piciorul; acolo ne-am bucurat în el.
- 7 El stăpânește prin puterea lui pentru totdeauna; ochii lui privesc națiunile, să nu se înalțe cei răzvrătiți. Selah.
- 8 Binecuvântați pe Dumnezeul nostru, oamenilor, și faceți să fie auzită vocea laudei lui,
- 9 El care ține sufletul nostru în viață și nu lasă să se clatine picioarele noastre.
- 10 Căci tu, Dumnezeule, ne-ai încercat, ne-ai purificat, așa cum se purifică argintul.
- 11 Ne-ai adus în plasă; ai pus necaz peste coapsele noastre.
- 12 Ai făcut ca oamenii să călărească peste capetele noastre; am mers prin foc și prin apă, dar tu ne-ai adus într-un loc bogat.
- 13 Voi intra în casa ta cu ofrande arse, îmi voi împlini promisiunile față de tine,
- 14 Pe care buzele mele le-au rostit și gura mea le-a vorbit, când am fost în necaz.
- 15 Îți voi aduce sacrificii arse de vite îngrășate, cu tămâia berbecilor; voi aduce tauri împreună cu țapi. Selah.
- 16 Veniți și ascultați, voi toți care vă temeți de Dumnezeu și voi vesti ce a făcut el pentru sufletul meu.
- 17 Către el am strigat cu gura mea și el a fost preamărit cu limba mea.
- 18 Dacă iau aminte la nelegiuire în inima mea, Domnul nu mă va asculta.
- 19 Dar, într-adevăr, Dumnezeu m-a auzit; a dat atenție la vocea rugăciunii mele.
- 20 Binecuvântat fie Dumnezeu, care nu a respins rugăciunea mea, nici mila lui de la mine.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă