Proverbe 4
- 1 Ascultați, copiilor, instruirea unui tată și dați atenție pentru a cunoaște înțelegerea.
- 2 Nu părăsiți legea mea, pentru că eu vă dau doctrină bună.
- 3 Pentru că eram fiul tatălui meu, plăpând și singurul iubit înaintea mamei mele.
- 4 El, de asemenea, m-a învățat și mi-a spus: Să păstreze inima ta cuvintele mele, ține poruncile mele și vei trăi.
- 5 Obține înțelepciune, obține înțelegere; nu uita, nici nu te abate de la cuvintele gurii mele.
- 6 Nu o părăsi, și ea te va păstra; iubește-o, și ea te va păzi.
- 7 Înțelepciunea este lucrul de căpătâi; de aceea, obține înțelepciune; și cu toate cele obținute, obține înțelegere.
- 8 Înalț-o, și ea te va înălța; te va onora când o îmbrățișezi.
- 9 Ea va da capului tău o podoabă de har, îți va aduce o coroană de glorie.
- 10 Ascultă, fiul meu, și primește spusele mele; și mulți vor fi anii vieții tale.
- 11 Te-am învățat despre calea înțelepciunii, te-am condus pe cărări drepte.
- 12 Când umbli, pașii tăi nu vor fi strâmtorați; și când alergi nu te vei poticni.
- 13 Ține strâns de instruire; nu o lăsa să plece; păzește-o, fiindcă ea este viața ta.
- 14 Nu intra în cărarea celor stricați și nu te duce pe calea celor răi.
- 15 Evit-o, nu trece nici măcar pe lângă ea, întoarce-te de la ea și treci mai departe.
- 16 Fiindcă ei nu dorm, fără să fi făcut vreo ticăloșie; și somnul le este luat dacă nu fac pe cineva să cadă.
- 17 Fiindcă ei mănâncă pâinea stricăciunii și beau vinul violenței.
- 18 Dar cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care strălucește tot mai mult până în ziua desăvârșită.
- 19 Calea celor stricați este ca întunericul; ei nu știu în ce se poticnesc.
- 20 Fiul meu, dă atenție cuvintelor mele; apleacă-ți urechea la spusele mele.
- 21 Să nu se depărteze de ochii tăi; păstrează-le în mijlocul inimii tale.
- 22 Fiindcă ele sunt viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru toată carnea lor.
- 23 Păzește-ți inima cu toată silința, fiindcă din ea sunt ieșirile vieții.
- 24 Alungă de la tine o gură perversă și îndepărtează buze perverse de la tine.
- 25 Să privească ochii tăi înainte, iar pleoapele tale să privească drept în fața ta.
- 26 Cumpănește cărarea pașilor tăi și toate căile tale să fie întemeiate.
- 27 Nu te întoarce nici la dreapta nici la stânga; îndepărtează-ți piciorul de la rău.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă