Osea 12
- 1 Efraim se hrăneşte cu vânt şi urmăreşte vântul de est; zilnic înmulţeşte minciuni şi pustiire; şi ei fac un legământ cu asirienii, şi untdelemnul este dus în Egipt.
- 2 DOMNUL are de asemenea o ceartă cu Iuda şi va pedepsi pe Iacob conform căilor lui; conform faptelor lui îi va răsplăti.
- 3 În pântece el a apucat de călcâi pe fratele său şi prin tăria lui a avut putere cu Dumnezeu;
- 4 Da, a avut putere asupra îngerului şi a învins; el a plâns şi i-a făcut cerere; l-a găsit în Betel şi acolo a vorbit cu noi;
- 5 Chiar DOMNUL Dumnezeul oştirilor; DOMNUL este amintirea lui.
- 6 De aceea întoarce-te la Dumnezeul tău, păzeşte mila şi judecata şi aşteaptă pe Dumnezeul tău continuu.
- 7 El este un comerciant, balanţele înşelăciunii sunt în mâna lui; îi place să oprime.
- 8 Şi Efraim a spus: Totuşi m-am îmbogăţit, mi-am găsit avere; în toate muncile mele ei nu vor găsi nicio nelegiuire în mine care să fie păcat.
- 9 Şi eu care sunt DOMNUL Dumnezeul tău din ţara Egiptului te voi face totuşi să locuieşti în corturi, ca în zilele sărbătorii solemne.
- 10 Am vorbit de asemenea prin profeţi şi am înmulţit viziuni şi am folosit asemănări prin serviciul profeţilor.
- 11 Este nelegiuire în Galaad? Într-adevăr ei sunt deşertăciune; în Ghilgal sacrifică tauri; da, altarele lor sunt ca ruine în brazdele ogoarelor.
- 12 Şi Iacob a fugit în ţara Siriei şi Israel a servit pentru o soţie, şi pentru o soţie a păzit oi.
- 13 Şi printr-un profet, DOMNUL l-a scos pe Israel din Egipt şi printr-un profet a fost păstrat.
- 14 Efraim l-a provocat amar la mânie; de aceea va lăsa sângele lui asupra lui, şi ocara lui Domnul său o va întoarce la el.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă