Numerele 26
- 1 Și s-a întâmplat după plagă, că DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Eleazar, fiul preotului Aaron, spunând:
- 2 Faceți numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, prin toată casa părinților lor, toți cei ce sunt în stare să meargă la război în Israel.
- 3 Și Moise și preotul Eleazar au vorbit cu ei în câmpiile lui Moab, lângă Iordan, aproape de Ierihon, spunând:
- 4 Faceți numărătoarea poporului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus; precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise și copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului.
- 5 Ruben, fiul cel mai în vârstă al lui Israel: copiii lui Ruben; Hanoc, din care iese familia hanochiților; din Palu, familia paluiților;
- 6 Din Hețron, familia hețroniților; din Carmi, familia carmiților.
- 7 Acestea sunt familiile rubeniților și cei numărați dintre ei erau patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci.
- 8 Și fiii lui Palu: Eliab.
- 9 Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta este acel Datan și Abiram, faimoși în adunare, care au luptat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s-au luptat împotriva DOMNULUI;
- 10 Și pământul și-a deschis gura și i-a înghițit împreună cu Core, când acea ceată a murit, în timp ce focul mistuia două sute cincizeci de bărbați; și ei au devenit un semn.
- 11 Cu toate acestea copiii lui Core nu au murit.
- 12 Fiii lui Simeon după familiile lor: din Nemuel, familia nemueliților; din Iamin, familia iaminiților; din Iachin, familia iachiniților;
- 13 Din Zerah, familia zerahiților; din Saul, familia sauliților.
- 14 Acestea sunt familiile simeoniților, douăzeci și două de mii două sute.
- 15 Fiii lui Gad după familiile lor: din Țefon, familia țefoniților; din Haghi, familia haghiților; din Șuni, familia șuniților;
- 16 Din Ozni, familia ozniților; din Eri, familia eriților;
- 17 Din Arod, familia arodiților; din Areli, familia areliților.
- 18 Acestea sunt familiile copiilor lui Gad conform cu cei numărați dintre ei, patruzeci de mii cinci sute.
- 19 Fiii lui Iuda: Er și Onan; și Er și Onan au murit în țara lui Canaan.
- 20 Și fiii lui Iuda după familiile lor au fost: din Șela, familia șelaniților; din Pereț, familia perețiților; din Zerah, familia zerahiților.
- 21 Și fiii lui Pereț au fost: din Hețron, familia hețroniților; din Hamul, familia hamuliților.
- 22 Acestea sunt familiile lui Iuda conform cu cei numărați dintre ei, șaptezeci și șase de mii cinci sute.
- 23 Din fiii lui Isahar după familiile lor: din Tola, familia tolaiților; din Pua, familia puaniților;
- 24 Din Iașub, familia iașubiților; din Șimron, familia șimroniților.
- 25 Acestea sunt familiile lui Isahar conform cu cei numărați dintre ei, șaizeci și patru de mii trei sute.
- 26 Din fiii lui Zabulon după familiile lor: din Sered, familia serediților; din Elon, familia eloniților; din Iahleel, familia iahleeliților.
- 27 Acestea sunt familiile Zabuloniților conform cu cei numărați dintre ei, șaizeci de mii cinci sute.
- 28 Fiii lui Iosif după familiile lor: Manase și Efraim.
- 29 Din fiii lui Manase: din Machir, familia machiriților; și Machir a născut pe Galaad; din Galaad a ieșit familia galaadiților.
- 30 Aceștia sunt fiii lui Galaad: din Iezer, familia iezeriților; din Helec, familia heleciților;
- 31 Și din Asriel, familia asrieliților; și din Sihem, familia sihemiților;
- 32 Și din Șemida, familia șemidaiților; și din Hefer, familia heferiților.
- 33 Și Țelofhad, fiul lui Hefer, nu a avut fii, ci fiice și numele fiicelor lui Țelofhad erau Mala și Noa, Hogla, Milca și Tirța.
- 34 Acestea sunt familiile lui Manase și cei numărați dintre ei, cincizeci și două de mii șapte sute.
- 35 Aceștia sunt fiii lui Efraim după familiile lor: din Șutelah, familia șutelhiților; din Becher, familia becheriților; din Tahan, familia tahaniților.
- 36 Și aceștia sunt fiii lui Șutelah: din Eran, familia eraniților.
- 37 Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim conform cu cei numărați dintre ei, treizeci și două de mii cinci sute. Aceștia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor.
- 38 Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela, familia belaiților; din Așbel, familia așbeliților; din Ahiram, familia ahiramiților;
- 39 Din Șufam, familia șufamiților; din Hufam, familia hufamiților.
- 40 Și fiii lui Bela au fost Ard și Naaman, din Ard, familia ardiților; și din Naaman, familia naamaniților.
- 41 Aceștia sunt fiii lui Beniamin, după familiile lor, și cei numărați dintre ei erau patruzeci și cinci de mii șase sute.
- 42 Aceștia sunt fiii lui Dan după familiile lor: din Șuham, familia șuhamiților. Acestea sunt familiile lui Dan, după familiile lor.
- 43 Toate familiile șuhamiților, conform cu cei numărați dintre ei, erau șaizeci și patru de mii patru sute.
- 44 Din copiii lui Așer după familiile lor: din Imna, familia imnaiților; din Iesui, familia iesuiților; din Beria, familia beriaiților.
- 45 Din fiii lui Beria: din Heber, familia heberiților; din Malchiel, familia malchieliților.
- 46 Și numele fiicei lui Așer era Serah.
- 47 Acestea sunt familiile fiilor lui Așer conform cu cei numărați dintre ei; care erau cincizeci și trei de mii patru sute.
- 48 Din fiii lui Neftali după familiile lor: din Iahțeel, familia iahțeeliților; din Guni, familia guniților;
- 49 Din Iețer, familia iețeriților; din Șilem, familia șilemiților.
- 50 Acestea sunt familiile din Neftali, după familiile lor, și cei numărați dintre ei erau patruzeci și cinci de mii patru sute.
- 51 Aceștia au fost cei numărați dintre copiii lui Israel, șase sute una mii șapte sute treizeci.
- 52 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
- 53 Acestora le va fi împărțită țara drept moștenire, conform numărului numelor.
- 54 Celor mai mulți să le dai mai multă moștenire și celor mai puțini să le dai mai puțină moștenire; fiecăruia să îi fie dată moștenirea sa conform cu cei numărați din el.
- 55 Cu toate acestea țara să fie împărțită prin sorți, conform numelor triburilor părinților lor să moștenească.
- 56 Conform sorțului să fie împărțită stăpânirea lor între mulți și puțini.
- 57 Și aceștia sunt cei numărați dintre leviți după familiile lor: din Gherșon, familia gherșoniților; din Chehat, familia chehatiților; din Merari, familia merariților.
- 58 Acestea sunt familiile leviților: familia libniților, familia hebroniților, familia mahliților, familia mușiților, familia coreiților. Și Chehat a născut pe Amram.
- 59 Și numele soției lui Amram a fost Iochebed, fiica lui Levi, pe care mama ei i-a născut-o lui Levi în Egipt; și i-a născut lui Amram pe Aaron și Moise și pe Miriam sora lor.
- 60 Și lui Aaron i-a fost născut Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar.
- 61 Și Nadab și Abihu au murit, când au oferit foc străin înaintea DOMNULUI.
- 62 Și cei numărați dintre ei erau douăzeci și trei de mii, toți de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, și nu au fost numărați printre copiii lui Israel, pentru că lor nu le-a fost dată nicio moștenire în mijlocul copiilor lui Israel.
- 63 Aceștia sunt cei numărați de Moise și preotul Eleazar, care au numărat pe copiii lui Israel în câmpiile lui Moab lângă Iordan, aproape de Ierihon.
- 64 Dar printre aceștia nu a fost niciun bărbat dintre cei pe care Moise și preotul Aaron i-au numărat, când au numărat copiii lui Israel în pustiul Sinai.
- 65 Pentru că DOMNUL spusese despre ei: Negreșit vor muri în pustiu. Și nu a rămas niciunul dintre ei, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă