Numerele 24
- 1 Și când Balaam a văzut că îi era plăcut DOMNULUI a binecuvânta pe Israel, nu a mai ieșit, ca în alte dăți, ca să caute farmece, ci și-a îndreptat fața spre pustiu.
- 2 Și Balaam și-a ridicat ochii și a văzut pe Israel locuind în corturile lor după semințiile lor; și duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
- 3 Și și-a rostit parabola și a spus: Balaam, fiul lui Beor, a zis; și bărbatul ai cărui ochi sunt deschiși a spus:
- 4 El a zis: El care a auzit cuvintele lui Dumnezeu, care a văzut viziunea celui Atotputernic, în timp ce cădea în transă, dar având ochii deschiși;
- 5 Ce frumoase sunt corturile tale, Iacobe și locașurile tale, Israele!
- 6 Ca văile se întind, ca grădini la malul râului, ca pomii de aloe pe care DOMNUL i-a sădit și ca cedri lângă ape.
- 7 El va turna apa din gălețile sale și sămânța sa va fi în multe ape și împăratul său se va înălța mai sus ca Agag și împărăția lui va fi înălțată.
- 8 Dumnezeu l-a scos din Egipt; el are putere precum a unui unicorn; va mânca națiunile, ai săi dușmani, și le va frânge oasele și îi va străpunge cu săgețile lui.
- 9 Se ghemuiește, se culcă asemenea unui leu și asemenea unei leoaice mari, cine îl va stârni? Binecuvântat este cel ce te binecuvântează și blestemat este cel ce te blestemă.
- 10 Și mânia lui Balac s-a aprins împotriva lui Balaam și și-a lovit palmele; și Balac i-a spus lui Balaam: Te-am chemat să blestemi pe dușmanii mei și, iată, i-ai binecuvântat cu totul de aceste trei dăți.
- 11 De aceea fugi la locul tău, m-am gândit să te onorez foarte mult; dar, iată, DOMNUL te-a oprit de la onoare.
- 12 Și Balaam i-a spus lui Balac: Nu am vorbit eu mesagerilor tăi pe care i-ai trimis, zicând:
- 13 Și dacă Balac mi-ar da casa lui plină de argint și aur, nu pot trece peste porunca DOMNULUI să fac din propria mea minte, fie bine fie rău; să nu vorbesc ceea ce spune DOMNUL?
- 14 Și acum, iată, merg la poporul meu, vino și te voi anunța ce are să facă acest popor poporului tău în zilele de pe urmă.
- 15 Și și-a rostit parabola și a spus: Balaam, fiul lui Beor, a zis și bărbatul ai cărui ochi sunt deschiși a zis:
- 16 El a spus: El care a auzit cuvintele lui Dumnezeu și a știut cunoașterea celui Preaînalt, care a văzut viziunea celui Atotputernic, în timp ce cădea în transă, dar având ochii săi deschiși;
- 17 Îl voi vedea, dar nu acum; îl voi privi, dar nu de aproape; o Stea va ieși din Iacob și un Sceptru se va ridica din Israel și va lovi colțurile lui Moab și va nimici pe toți copiii lui Set.
- 18 Și Edom va fi o stăpânire, Seir de asemenea va fi o stăpânire pentru dușmanii săi; și Israel va lucra vitejește.
- 19 Din Iacob va veni cel ce va avea stăpânire și va nimici pe cel ce rămâne în cetate.
- 20 Și când a privit la Amalec și-a rostit parabola și a spus: Amalec a fost cel dintâi între națiuni; dar sfârșitul său de pe urmă va fi pieirea veșnică.
- 21 Și a privit la cheniți și și-a rostit parabola și a spus: Tare este locuința ta și cuibul tău îl pui într-o stâncă.
- 22 Totuși cheniții vor fi pustiiți, până ce Așur te va duce captiv.
- 23 Și și-a rostit parabola și a spus: Vai, cine va trăi când Dumnezeu face aceasta!
- 24 Și corăbii vor veni de pe țărmul Chitimului și vor chinui pe Așur și vor chinui pe Eber și va pieri și el pentru totdeauna.
- 25 Și Balaam s-a ridicat și a plecat și s-a întors la locul său; și Balac de asemenea a plecat pe drumul său.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă