Numerele 21
- 1 Și când împăratul Arad canaanitul, care locuia în sud, a auzit spunându-se că Israel vine pe calea spionilor, atunci a luptat împotriva lui Israel și a luat pe unii din ei prizonieri.
- 2 Și Israel a făcut un jurământ DOMNULUI și a spus: Dacă vei da negreșit pe acest popor în mâna mea, atunci voi distruge cu totul cetățile lor.
- 3 Și DOMNUL a dat ascultare vocii lui Israel și i-a dat pe canaaniți în mâna lor; și i-au distrus cu totul pe ei și cetățile lor; și a pus acelui loc numele, Horma.
- 4 Și au călătorit de la muntele Hor pe calea Mării Roșii, să ocolească țara lui Edom, și sufletul poporului a fost mult descurajat din cauza drumului.
- 5 Și poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise, spunând: Pentru aceasta ne-ați făcut să ne urcăm din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici urmă de apă; și sufletul nostru detestă această pâine ușoară.
- 6 Și DOMNUL a trimis șerpi înfocați în mijlocul poporului și au mușcat poporul și mult popor din Israel a murit.
- 7 De aceea poporul a venit la Moise și a spus: Am păcătuit, fiindcă am vorbit împotriva DOMNULUI și împotriva ta; roagă-te DOMNULUI, ca să îndepărteze șerpii de la noi. Și Moise s-a rugat pentru popor.
- 8 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Fă-ți un șarpe înfocat și pune-l pe o prăjină și se va întâmpla, că fiecare om mușcat, când îl privește, va trăi.
- 9 Și Moise a făcut un șarpe din aramă și l-a pus pe o prăjină și s-a întâmplat, că dacă un șarpe a mușcat pe cineva, când acesta a privit șarpele de aramă, a trăit.
- 10 Și copiii lui Israel au mers înainte și au așezat corturile în Obot.
- 11 Și au călătorit de la Obot și au așezat corturile la Iie-Abarim, în pustiul care este înaintea lui Moab, spre răsăritul soarelui.
- 12 De acolo s-au mutat și au așezat corturile în valea Zered.
- 13 De acolo s-au mutat și au așezat corturile de partea cealaltă a Arnonului, care este în pustiul care iese din ținuturile amoriților, pentru că Arnon este granița lui Moab, între Moab și amoriți.
- 14 Pentru aceasta s-a spus în cartea războaielor DOMNULUI: Ce a făcut în Marea Roșie și în pâraiele Arnonului,
- 15 Și la scurgerile pâraielor care coboară în jos la locuința lui Ar și se întinde peste granița lui Moab.
- 16 Și de acolo au mers la Beer, care este fântâna despre care DOMNUL i-a vorbit lui Moise: Adună poporul la un loc și le voi da apă.
- 17 Atunci Israel a cântat această cântare: Înalță-te fântână; cântați-i voi,
- 18 Prinții au săpat fântâna, nobilii poporului au săpat-o, sub conducerea legiuitorului, cu toiegele lor. Și din pustie au mers la Matana;
- 19 Și de la Matana la Nahaliel; și de la Nahaliel la Bamot.
- 20 Și de la Bamot în valea care este în ținutul lui Moab, la vârful Pisga, care privește spre Ieșimon.
- 21 Și Israel a trimis mesageri la Sihon împăratul amoriților, spunând:
- 22 Lasă-mă să trec prin țara ta, nu ne vom abate în câmpuri sau în vii; nu vom bea apa din fântâni, ci vom merge înainte pe drumul mare al împăratului, până ce vom fi trecut de granițele tale.
- 23 Și Sihon nu a permis lui Israel să treacă peste granița sa, ci Sihon a adunat tot poporul său și a ieșit împotriva lui Israel în pustiu și a venit la Iahaț și a luptat împotriva lui Israel.
- 24 Și Israel l-a lovit cu tăișul sabiei și a stăpânit țara lui de la Arnon până la Iaboc, chiar până la copiii lui Amon, fiindcă granița copiilor lui Amon era puternică.
- 25 Și Israel a luat toate aceste cetăți și Israel a locuit în toate cetățile amoriților, în Hesbon și în toate satele lor.
- 26 Fiindcă Hesbon era cetatea lui Sihon, împăratul amoriților, care luptase împotriva împăratului de dinainte al lui Moab, și îi luase toată țara din mână, până la Arnon.
- 27 Pentru aceasta cei ce vorbesc în proverbe spun: Veniți la Hesbon, să se zidească și să se pregătească cetatea lui Sihon;
- 28 Fiindcă un foc a ieșit din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon, aceasta a mistuit Arul Moabului și pe căpeteniile înălțimilor din Arnon.
- 29 Vai ție, Moab, ești adus la nimic, popor al lui Chemoș! El a dat pe fiii săi și pe fiicele sale, care au scăpat, în captivitate la Sihon, împăratul amoriților.
- 30 Am tras asupra lor; Hesbon a pierit chiar până la Dibon și i-am pustiit chiar până la Nofah, care ajunge până la Mediba.
- 31 Astfel Israel a locuit în țara amoriților.
- 32 Și Moise a trimis să spioneze Iaezerul și ei au luat satele lor și au alungat pe amoriții care erau acolo.
- 33 Și s-au întors și au urcat pe calea din Basan; și Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva lor, el și tot poporul său, la bătălia de la Edrei.
- 34 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, pe el și pe tot poporul lui și țara lui; și să îi faci cum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriților, care a locuit la Hesbon.
- 35 Astfel că l-au lovit pe el și pe fiii săi și pe tot poporul său, până ce nu a mai fost lăsat niciunul în viață și ei i-au stăpânit țara.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă