Matei 21
- 1 Și când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, la muntele Măslinilor, atunci Isus a trimis înainte doi discipoli,
- 2 Spunându-le: Mergeți în satul dinaintea voastră și imediat veți găsi o măgăriță legată și un măgăruș cu ea; dezlegați-i și aduceți-i la mine.
- 3 Și dacă cineva vă spune ceva, veți zice: Domnul are nevoie de ei; și imediat îi va trimite.
- 4 Toată aceasta s-a făcut ca să se împlinească ce fusese spus prin profetul, care a zis:
- 5 Spuneți fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și șezând pe o măgăriță și pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe.
- 6 Și discipolii s-au dus și au făcut precum le poruncise Isus.
- 7 Și au adus măgărița și măgărușul și și-au pus peste ei hainele și l-au așezat pe ele.
- 8 Și o mulțime foarte mare își așterneau hainele pe cale; iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale.
- 9 Și mulțimile care mergeau înainte și care veneau în urmă strigau, spunând: Osana Fiului lui David; Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului. Osana în cele preaînalte.
- 10 Și când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mișcare, spunând: Cine este acesta?
- 11 Și mulțimile spuneau: Acesta este Isus, profetul din Nazaretul Galileii.
- 12 Și Isus a intrat în templul lui Dumnezeu și a aruncat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei,
- 13 Și le-a spus: Este scris: Casa mea se va chema casa rugăciunii; dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.
- 14 Și orbii și șchiopii au venit la el în templu; și i-a vindecat.
- 15 Și când preoții de seamă și scribii au văzut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în templu și spunând: Osana Fiului lui David, s-au supărat foarte mult,
- 16 Și i-au spus: Auzi ce spun aceștia? Și Isus le-a zis: Da, nu ați citit niciodată: Din gura pruncilor și a celor ce sug ți-ai împlinit laudă?
- 17 Și i-a lăsat și a ieșit din cetate în Betania; și a înnoptat acolo.
- 18 Și dimineața pe când se întorcea în cetate, a flămânzit.
- 19 Și când a văzut un smochin pe cale, a venit la el și nu a găsit nimic în el decât numai frunze și i-a spus: Să nu mai fie rod în tine de acum încolo pentru totdeauna. Și imediat smochinul s-a uscat.
- 20 Și când au văzut discipolii s-au minunat, spunând: Cât de repede s-a uscat smochinul!
- 21 Isus a răspuns și le-a zis: Adevărat vă spun: Dacă aveți credință și nu vă îndoiți, veți face nu numai ce s-a făcut smochinului, ci chiar dacă spuneți acestui munte: Ridică-te și aruncă-te în mare; se va face.
- 22 Și toate lucrurile, orice veți cere în rugăciune, crezând, veți primi.
- 23 Și după ce a intrat în templu, preoții de seamă și bătrânii poporului au venit la el pe când învăța poporul și au spus: Cu ce autoritate faci tu acestea? Și cine ți-a dat această autoritate?
- 24 Și Isus a răspuns și le-a zis: Vă voi întreba și eu un lucru, pe care dacă mi-l veți spune, vă voi spune și eu cu ce autoritate fac aceste lucruri.
- 25 Botezul lui Ioan, de unde a fost? Din cer, sau de la oameni? Dar ei discutau între ei, spunând: Dacă vom spune: Din cer, ne va spune: Atunci de ce nu l-ați crezut?
- 26 Dar dacă vom spune: De la oameni; ne temem de popor; fiindcă toți îl consideră pe Ioan ca profet.
- 27 Și i-au răspuns lui Isus și au zis: Nu putem spune. Și el le-a spus: Nici eu nu vă spun cu ce autoritate fac acestea.
- 28 Dar ce gândiți voi? Un om avea doi fii; și a venit la primul și a spus: Fiule, du-te, lucrează astăzi în via mea.
- 29 Iar el a răspuns și a zis: Refuz să mă duc; dar pe urmă, s-a pocăit și s-a dus.
- 30 Și a venit la al doilea și a spus tot așa. Și el a răspuns și a zis: Eu mă duc, domnule. Și nu s-a dus.
- 31 Care dintre cei doi a făcut voia tatălui? Iar ei i-au spus: Primul. Isus le-a zis: Adevărat vă spun că: Vameșii și curvele merg în împărăția lui Dumnezeu înaintea voastră.
- 32 Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut; dar vameșii și curvele l-au crezut; și voi, văzând aceasta, nu v-ați pocăit mai apoi ca să îl credeți.
- 33 Ascultați altă parabolă: Era un anume gospodar care a sădit o vie. Și a împrejmuit-o cu un gard și a săpat un teasc în ea și a zidit un turn. Și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată;
- 34 Și când anotimpul roadelor s-a apropiat, a trimis pe robii săi la viticultori, ca să primească din roadele acesteia.
- 35 Dar viticultorii i-au prins pe robii lui și pe unul l-au bătut și pe altul l-au ucis, iar pe altul l-au împroșcat cu pietre.
- 36 Din nou a trimis alți robi, mai mulți decât primii; iar ei le-au făcut la fel.
- 37 Dar în cele din urmă a trimis la ei pe fiul său, spunând: Îl vor respecta pe fiul meu.
- 38 Dar viticultorii, văzând pe fiul, au spus între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să îl ucidem și să punem stăpânire pe moștenirea lui.
- 39 Și l-au prins și l-au scos în afara viei și l-au ucis.
- 40 Așadar când vine domnul viei, ce va face el acelor viticultori?
- 41 Ei îi spun: Pe oamenii aceia răi îi va nimici groaznic și își va arenda via altor viticultori, care îi vor da roadele la timpurile lor.
- 42 Isus le-a spus: Nu ați citit niciodată în scripturi: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului temeliei; DOMNUL a făcut aceasta și este minunată în ochii noștri?
- 43 Din această cauză vă spun: Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unei națiuni care va aduce roadele ei.
- 44 Și oricine va cădea peste această piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea, îl va spulbera.
- 45 Și când preoții de seamă și fariseii au auzit parabolele lui, au priceput că Isus vorbea despre ei.
- 46 Și au căutat să pună mâna pe el dar s-au temut de mulțimi, pentru că îl considerau ca profet.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieExplicat
Înțelege acest capitol
He rides into Jerusalem on a donkey, drives the traders out of the temple, curses a fig tree, refuses to answer a question about his authority, and tells two parables against the men in front of him.
Aceste explicații sunt scrise în engleză. Legăturile le deschid acolo.
Citește explicațiaÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă