Isaia 47
- 1 Coboară şi şezi în ţărână, fiică fecioară a Babilonului, şezi pe pământ; nu este tron, fiică a caldeilor, căci nu te vei mai numi plăpândă şi delicată.
- 2 Ia pietrele de moară şi macină făină, descoperă-ţi şuviţele, dezgoleşte-ţi piciorul, descoperă-ţi coapsa, treci râurile.
- 3 Goliciunea ta va fi descoperită, da, ruşinea ta va fi văzută; mă voi răzbuna şi nu te voi întâlni ca un om.
- 4 Cât despre răscumpărătorul nostru, DOMNUL oştirilor este numele său, Cel Sfânt al lui Israel.
- 5 Şezi tăcută şi du-te în întuneric, fiică a caldeilor, fiindcă nu te vei mai numi: Doamna împărăţiilor.
- 6 M-am înfuriat pe poporul meu, am pângărit moştenirea mea şi i-am dat în mâna ta; iar tu nu le-ai arătat milă, peste cei bătrâni ai apăsat foarte mult jugul tău.
- 7 Şi tu spui: Voi fi o doamnă pentru totdeauna, astfel nu ţi-ai pus acestea la inimă, nici nu ţi-ai amintit sfârşitul acesteia.
- 8 De aceea ascultă acum, cea dedată plăcerilor, care locuieşti fără grijă, care spui în inima ta: Eu sunt şi nu este alta în afară de mine, nu voi şedea ca o văduvă, nici nu voi cunoaşte pierderea de copii;
- 9 Dar aceste două lucruri vor veni la tine într-o clipă, într-o singură zi, pierderea de copii şi văduvia; vor veni peste tine în desăvârşirea lor din cauza mulţimii vrăjitoriilor tale şi pentru marele număr al farmecelor tale.
- 10 Fiindcă te-ai încrezut în stricăciunea ta, ai spus: Nimeni nu mă vede. Înţelepciunea şi cunoaşterea ta te-au pervertit; şi ai spus în inima ta: Eu sunt şi nu este alta în afară de mine.
- 11 De aceea răul va veni peste tine; nu vei şti de unde se ridică, şi nenorocirea va cădea peste tine; nu vei fi în stare să o dai jos, şi dintr-odată va veni peste tine pustiire pe care nu ai cunoscut-o.
- 12 Stai acum cu farmecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, în care ai ostenit din tinereţea ta; dacă astfel vei trage vreun folos, dacă astfel vei putea învinge.
- 13 Eşti obosită de mulţimea sfaturilor tale. Să se ridice în picioare acum astrologii, privitorii la stele, prezicătorii după lună şi să te salveze de cele ce vor veni peste tine.
- 14 Iată, vor fi ca mirişte; focul îi va arde; nu se vor elibera din puterea flăcării, nu va fi cărbune la care să se încălzească, nici foc pentru a sta înaintea lui.
- 15 Astfel îţi vor fi aceia cu care te-ai ostenit, comercianţii din tinereţea ta; se va duce fiecare la ale lui; nimeni nu te va salva.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă