Filimon 1
- 1 Pavel, prizonier al lui Isus Cristos şi fratele nostru Timotei, lui Filimon preaiubitul şi conlucrătorul nostru,
- 2 Şi preaiubitei Apfia şi lui Arhip, soldat împreună cu noi, şi bisericii din casa ta:
- 3 Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos.
- 4 Mulţumesc Dumnezeului meu, amintind întotdeauna despre tine în rugăciunile mele,
- 5 Auzind despre dragostea ta şi credinţa pe care o ai faţă de Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii.
- 6 Astfel încât părtăşia credinţei tale să devină lucrătoare prin recunoaşterea oricărui lucru bun care este în voi, în Cristos Isus.
- 7 Fiindcă avem mare bucurie şi mângâiere datorită dragostei tale, fiindcă, frate, adâncurile sfinţilor s-au înviorat prin tine.
- 8 De aceea, măcar că am multă cutezanţă în Cristos să îţi poruncesc ce se cuvine,
- 9 Totuşi datorită dragostei, mai degrabă te implor, aşa cum sunt, bătrânul Pavel, iar acum şi prizonier al lui Isus Cristos.
- 10 Te implor pentru fiul meu, Onisim, pe care l-am născut în lanţurile mele,
- 11 Care odinioară îţi era nefolositor, dar acum folositor şi ţie şi mie,
- 12 Pe care ţi l-am trimis înapoi; tu, de aceea, primeşte-l pe el, care este adâncurile mele,
- 13 Pe care voiam să îl reţin cu mine, ca să îmi servească în locul tău în lanţurile evangheliei;
- 14 Dar nu am voit să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele tău să nu fie ca din constrângere, ci de bunăvoie.
- 15 Fiindcă, probabil, de aceea s-a despărţit de tine, pentru un timp, ca să îl ai pentru totdeauna.
- 16 De acum nu ca rob, ci mai presus decât rob, un frate preaiubit mai ales mie şi cu cât mai mult ţie, deopotrivă în carne şi în Domnul?
- 17 De aceea dacă mă socoteşti partener, primeşte-l ca pe mine însumi.
- 18 Iar dacă te-a nedreptăţit sau îţi datorează ceva, pune aceasta în contul meu.
- 19 Eu, Pavel, am scris cu propria mea mână, eu voi plăti; ca să nu îţi spun că, peste toate, şi tu însuţi îmi eşti dator.
- 20 Da, frate, să am bucurie de la tine în Domnul; înviorează-mi adâncurile în Domnul.
- 21 Ţi-am scris încredinţat de ascultarea ta, ştiind că vei face chiar mai mult decât ce spun.
- 22 Dar totodată pregăteşte-mi de asemenea o locuinţă, fiindcă sunt încredinţat că prin rugăciunile voastre vă voi fi dăruit.
- 23 Te salută Epafra, părtaşul meu de închisoare în Cristos Isus,
- 24 Marcu, Aristarh, Dima, Luca, conlucrătorii mei.
- 25 Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu duhul vostru! Amin.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă