Ezechiel 42
- 1 Apoi el m-a scos în curtea de afară, pe calea spre nord; și m-a dus în camera care era în fața locului despărțit, care era înaintea clădirii spre nord.
- 2 Înaintea lungimii de o sută de coți era ușa de la nord și lățimea era de cincizeci de coți.
- 3 În dreptul celor douăzeci de coți ai curții interioare și în dreptul pavajului curții din afară, era cornișă lângă cornișă la cele trei etaje.
- 4 Și înaintea camerelor era o trecere de zece coți lățime în interior, o cale de un cot; și ușile lor spre nord.
- 5 Și, camerele de sus erau mai scurte; deoarece cornișele erau mai înalte decât acestea, decât cele de mai jos și decât cele din mijlocul clădirii.
- 6 Pentru că erau pe cele trei etaje, dar nu aveau stâlpi ca stâlpii curților; de aceea etajul de sus era mai îngust decât cel de jos, de la pământ, și decât cel din mijloc.
- 7 Și zidul care era pe exterior în fața camerelor, spre curtea exterioară înaintea camerelor, lungimea lui era de cincizeci de coți.
- 8 Fiindcă lungimea camerelor care erau în curtea exterioară era de cincizeci de coți; și, iată, înaintea templului erau o sută de coți.
- 9 Și sub aceste camere era intrarea dinspre partea de est, precum cineva intră în ele din curtea exterioară.
- 10 Camerele erau în grosimea zidului curții dinspre est, în fața locului despărțit și în fața clădirii.
- 11 Și calea înaintea lor era ca forma camerelor dinspre nord, la fel de lungă ca ele și la fel de lată ca ele; și toate ieșirile lor erau deopotrivă conform cu modelele lor și conform ușilor lor.
- 12 Și conform ușilor camerelor dinspre sud era o ușă la capătul căii, a căii drept înaintea zidului spre est, precum cineva intră în ele.
- 13 Apoi el mi-a spus: Camerele dinspre nord și camerele dinspre sud, care sunt înaintea locului despărțit, sunt camere sfinte, unde preoții, care se apropie de DOMNUL, vor mânca lucrurile preasfinte; acolo vor pune ei lucrurile preasfinte și darul de mâncare și ofranda pentru păcat și ofranda pentru fărădelege, pentru că locul este sfânt.
- 14 Când preoții intră înăuntru, atunci nu vor ieși din locul sfânt în curtea exterioară, ci acolo își vor pune hainele în care servesc: pentru că ele sunt sfinte; și se vor îmbrăca cu alte haine și se vor apropia de lucrurile pentru popor.
- 15 Și, când el a terminat de măsurat casa interioară, m-a scos spre poarta a cărei fețe este spre est și a măsurat-o de jur împrejur.
- 16 A măsurat latura de est cu trestia de măsurat, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat de jur împrejur.
- 17 A măsurat latura de nord, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat, de jur împrejur.
- 18 A măsurat latura de sud, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat.
- 19 S-a întors spre latura de vest și a măsurat cinci sute de trestii cu trestia de măsurat.
- 20 A măsurat-o pe cele patru laturi; aceasta avea un zid de jur împrejur, lung de cinci sute de trestii, și lat de cinci sute, pentru a face o deosebire între sanctuar și locul care nu este sfânt.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă