2 Tesaloniceni 1
- 1 Pavel și Silvan și Timotei, bisericii tesalonicenilor în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Cristos:
- 2 Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos.
- 3 Suntem datori să mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi, fraților, așa cum se cuvine, deoarece credința voastră crește peste măsură și dragostea creștină a fiecăruia dintre voi toți, pentru ceilalți, abundă;
- 4 Așa că noi înșine ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru răbdarea voastră și credința în toate persecuțiile și necazurile voastre pe care le îndurați;
- 5 O dovadă vizibilă a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, că sunteți socotiți demni de împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți,
- 6 Văzând că este un lucru drept la Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă tulbură;
- 7 Și vouă, care sunteți tulburați, odihnă cu noi, când Domnul Isus va fi revelat din cer cu îngerii săi puternici,
- 8 În flacăra focului, răzbunându-se pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Cristos;
- 9 Care vor fi pedepsiți cu nimicirea veșnică de la fața Domnului și de la gloria tăriei sale;
- 10 Când va veni să fie glorificat în sfinții săi și să fie admirat în acea zi, de toți cei ce cred, pentru că mărturia noastră printre voi a fost crezută.
- 11 De aceea ne și rugăm totdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă socotească demni de această chemare și să împlinească toată plăcerea bunătății sale și lucrarea credinței cu putere,
- 12 Astfel încât numele Domnului nostru Isus Cristos să fie glorificat în voi și voi în el, conform harului Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Cristos.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă