2 Cronici 25
- 1 Amația era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească; și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ioadan, din Ierusalim.
- 2 Și el a făcut ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, dar nu cu o inimă desăvârșită.
- 3 Și s-a întâmplat, când împărăția i-a fost întemeiată, că a ucis pe servitorii care l-au ucis pe tatăl lui, împăratul.
- 4 Dar nu a ucis pe copiii lor, ci a făcut precum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde DOMNUL a poruncit, spunând: Părinții să nu moară pentru copii, nici copiii să nu moară pentru părinți, ci fiecare om să moară pentru propriul lui păcat.
- 5 Mai mult, Amația a adunat pe Iuda la un loc și i-a făcut căpetenii peste mii și căpetenii peste sute, conform cu casele părinților lor, prin tot Iuda și Beniamin; și i-a numărat de la douăzeci de ani în sus și i-a găsit trei sute de mii de bărbați aleși, în stare să meargă la război, care să poată mânui suliță și scut.
- 6 A angajat de asemenea o sută de mii de războinici viteji din Israel pentru o sută de talanți de argint.
- 7 Dar a venit un om al lui Dumnezeu la el, spunând: Împărate, nu lăsa armata lui Israel să meargă cu tine, fiindcă DOMNUL nu este cu Israel, și, cu atât mai puțin cu toți copiii lui Efraim.
- 8 Dar dacă vei merge, fă-o, fii tare pentru bătălie; Dumnezeu te va face să cazi înaintea dușmanului, fiindcă Dumnezeu are putere să ajute și să doboare.
- 9 Și Amația a spus omului lui Dumnezeu: Dar ce să facem pentru cei o sută de talanți pe care i-am dat armatei lui Israel? Și omul lui Dumnezeu a răspuns: DOMNUL este în stare să îți dea mult mai mult decât aceasta.
- 10 Atunci Amația i-a pus deoparte, adică, armata care a venit la el din Efraim, să meargă înapoi acasă; de aceea mânia lor s-a aprins foarte tare împotriva lui Iuda și s-au întors acasă, arzând de mânie.
- 11 Și Amația s-a întărit și a condus poporul său și a mers în valea sării și a lovit dintre copiii lui Seir, zece mii.
- 12 Și pe alți zece mii rămași în viață i-au dus în captivitate copiii lui Iuda și i-au adus pe vârful stâncii și i-au aruncat jos de pe vârful stâncii, încât toți au fost sfărâmați în bucăți.
- 13 Dar soldații armatei pe care Amația i-a trimis înapoi, ca să nu meargă cu el la bătălie, au căzut peste cetățile lui Iuda, de la Samaria chiar până la Bet-Horon, și au lovit trei mii dintre ei și au luat multă pradă.
- 14 Și s-a întâmplat, după ce Amația a venit de la măcelul edomiților, că a adus dumnezeii copiilor lui Seir și i-a pus să fie dumnezeii lui și s-a prosternat înaintea lor și le-a ars tămâie.
- 15 De aceea mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Amația și a trimis la el un profet, care i-a spus: De ce ai căutat după dumnezeii poporului, care nu pot elibera pe propriul lor popor din mâna ta?
- 16 Și s-a întâmplat, precum vorbea cu el, că împăratul i-a spus: Ești tu rânduit pentru a sfătui pe împărat? Lasă-mă! De ce să fii lovit? Atunci profetul l-a lăsat și a spus: Știu că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut aceasta, nedând ascultare sfatului meu.
- 17 Atunci Amația, împăratul lui Iuda, a făcut sfat și a trimis la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, spunând: Vino, să ne vedem unul pe altul la față.
- 18 Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amația, împăratul lui Iuda, spunând: Ciulinul care era în Liban a trimis la cedrul care era în Liban, spunând: Dă pe fiica ta de soție fiului meu; și a trecut o fiară a câmpului, care era în Liban, și a călcat în picioare ciulinul.
- 19 Tu spui: Iată, am lovit pe edomiți; și inima ta te-a înălțat la fălire; rămâi acum acasă; de ce să te amesteci spre vătămarea ta, ca să cazi tu și Iuda cu tine?
- 20 Dar Amația a refuzat să asculte, fiindcă a venit de la Dumnezeu, ca să îi dea în mâna dușmanilor lor, deoarece au căutat după dumnezeii lui Edom.
- 21 Astfel Ioas, împăratul lui Israel, s-a urcat; și s-au văzut unul pe altul la față, deopotrivă el și Amația, împăratul lui Iuda, la Bet-Șemeș, care aparține de Iuda.
- 22 Și Iuda a fost pus la ce este mai rău înaintea lui Israel și au fugit fiecare bărbat la cortul său.
- 23 Și Ioas, împăratul lui Israel, a luat pe Amația, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz, la Bet-Șemeș și l-a adus la Ierusalim și a dărâmat zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim la poarta colțului, patru sute de coți.
- 24 Și a luat tot aurul și argintul și toate vasele care s-au găsit în casa lui Dumnezeu cu Obed-Edom și tezaurele casei împăratului, de asemenea ostaticii, și s-a întors în Samaria.
- 25 Și Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, cincisprezece ani.
- 26 Și restul faptelor lui Amația, cele dintâi și cele din urmă, iată, nu sunt ele scrise în cartea împăraților lui Iuda și ai lui Israel?
- 27 Și, de când Amația s-a întors de la a urma pe DOMNUL, ei au făcut o uneltire împotriva lui la Ierusalim; și el a fugit la Lachis, dar ei au trimis la Lachis, după el, și l-au ucis acolo.
- 28 Și l-au adus pe cai și l-au îngropat cu părinții lui, în cetatea lui Iuda.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă