1 Samuel 6
- 1 Și chivotul DOMNULUI a fost șapte luni în ținutul filistenilor.
- 2 Și filistenii au chemat pe preoți și pe ghicitori, spunând: Ce să facem cu chivotul DOMNULUI? Spuneți-ne cu ce să îl trimitem la locul său.
- 3 Și ei au spus: Dacă trimiteți chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu îl trimiteți gol, ci întoarceți-i neapărat o ofrandă pentru fărădelege; atunci veți fi vindecați și veți ști de ce nu se depărtează mâna sa de la voi.
- 4 Atunci ei au spus: Care să fie ofranda pentru fărădelege pe care să i-o întoarcem? Iar preoții au răspuns: Cinci tumori de aur și cinci șoareci de aur, conform cu numărul domnilor filistenilor, pentru că o singură plagă a fost peste voi toți și peste domnii voștri.
- 5 De aceea să faceți chipurile tumorilor voastre și chipurile șoarecilor voștri, care strică pământul, și să dați glorie Dumnezeului lui Israel; poate că își va ușura mâna de peste voi și de peste dumnezeii voștri și de peste pământul vostru.
- 6 Pentru ce vă împietriți inimile, cum și-au împietrit egiptenii și Faraon inimile lor? După ce a lucrat minunat între ei, nu au lăsat poporul să plece? Și ei s-au depărtat.
- 7 Și de aceea, faceți un car nou și luați două vaci de lapte, peste care nu a fost pus jug, și înjugați vacile la car și aduceți acasă vițeii lor de la ele;
- 8 Și luați chivotul DOMNULUI și puneți-l în car; și puneți bijuteriile de aur, pe care i le întoarceți ca ofrandă pentru fărădelege, într-o ladă, alături de acesta, și trimiteți-l, ca să plece.
- 9 Și vedeți, dacă se va urca pe calea ținutului său la Bet-Șemeș, atunci el ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, atunci vom ști că aceasta, care ne-a lovit, nu este mâna lui, ci a fost o întâmplare ceea ce ni s-a întâmplat.
- 10 Și oamenii au făcut astfel; și au luat două vaci de lapte și le-au înjugat la car și au închis vițeii lor acasă.
- 11 Și au pus în car chivotul DOMNULUI și lada cu șoarecii de aur și chipurile tumorilor lor.
- 12 Și vacile au luat calea dreaptă spre calea Bet-Șemeșului, și au mers de-a lungul drumului mare, mugind în mers, și nu s-au abătut nici la dreapta nici la stânga; și domnii filistenilor au mers după ele până la granița Bet-Șemeșului.
- 13 Și cei din Bet-Șemeș secerau grâul lor în vale; și și-au ridicat ochii și au văzut chivotul și s-au bucurat când l-au văzut.
- 14 Și carul a venit în câmpul lui Iosua, un bet-șemit, și a rămas acolo, unde era o piatră mare; și au despicat lemnul carului și au oferit vacile ca ofrandă arsă DOMNULUI.
- 15 Și leviții au coborât chivotul DOMNULUI și lada care era cu acesta, în care erau bijuteriile de aur, și le-au pus pe piatra cea mare; și oamenii din Bet-Șemeș au oferit ofrande arse în aceeași zi și au sacrificat sacrificii DOMNULUI.
- 16 Și când cei cinci domni ai filistenilor au văzut aceasta, s-au întors la Ecron în aceeași zi.
- 17 Și acestea sunt tumorile de aur pe care le-au întors filistenii DOMNULUI ca ofrandă pentru fărădelege: una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron;
- 18 Și șoarecii de aur, conform cu numărul tuturor cetăților filistenilor, care aparțineau celor cinci domni, deopotrivă cetățile întărite și satele țărănești, chiar până la piatra cea mare a lui Abel, pe care au pus jos chivotul DOMNULUI; piatră care rămâne până în această zi în câmpul lui Iosua, bet-șemitul.
- 19 Și DOMNUL a lovit pe oamenii din Bet-Șemeș, pentru că se uitaseră în chivotul DOMNULUI; chiar el a lovit din popor cincizeci de mii șaptezeci de bărbați; și poporul a plâns, pentru că DOMNUL lovise pe mulți din popor cu un mare măcel.
- 20 Și oamenii din Bet-Șemeș au spus: Cine este în stare să stea înaintea acestui sfânt DOMN Dumnezeu? Și la cine să se urce de la noi?
- 21 Și au trimis mesageri la locuitorii din Chiriat-Iearim, spunând: Filistenii au adus înapoi chivotul DOMNULUI; coborâți și urcați-l la voi.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă