1 Samuel 24
- 1 Și s-a întâmplat, când s-a întors Saul de la urmărirea filistenilor, că i s-a spus, zicând: Iată, David este în pustiul En-Ghedi.
- 2 Atunci Saul a luat trei mii de bărbați aleși din tot Israelul și a mers să îl caute pe David și pe oamenii săi pe stâncile caprelor sălbatice.
- 3 Și a venit la staulele oilor lângă drum, unde era o peșteră; și Saul a intrat să își acopere picioarele și David și oamenii săi au rămas pe laturile peșterii.
- 4 Și oamenii lui David i-au spus: Iată, ziua despre care DOMNUL ți-a spus: Iată, voi da pe dușmanul tău în mâna ta, ca să îi faci cum ți se va părea bine. Atunci David s-a ridicat și a tăiat pe furiș poala robei lui Saul.
- 5 Și s-a întâmplat, după aceasta, că lui David i-a bătut inima, deoarece tăiase poala robei lui Saul.
- 6 Și a spus oamenilor săi: Să mă ferească DOMNUL să fac acest lucru domnului meu, unsul DOMNULUI, să îmi întind mâna împotriva lui, văzând că este unsul DOMNULUI.
- 7 Astfel David i-a oprit pe servitorii săi cu aceste cuvinte și nu le-a permis să se ridice împotriva lui Saul. Dar Saul s-a ridicat din peșteră și a mers pe calea sa.
- 8 David de asemenea s-a ridicat după aceea și a ieșit din peșteră și a strigat după Saul, spunând: Domnul meu, împărate. Și când Saul s-a uitat în urma sa, David s-a aplecat cu fața la pământ și s-a prosternat.
- 9 Și David i-a spus lui Saul: Pentru ce asculți cuvintele oamenilor care spun: Iată, David caută vătămarea ta?
- 10 Iată, în această zi ochii tăi au văzut cum DOMNUL te-a dat astăzi în mâna mea în peșteră; și unii mi-au cerut să te ucid; dar ochii mei te-au cruțat; și am spus: Nu îmi voi întinde mâna împotriva domnului meu, pentru că el este unsul DOMNULUI.
- 11 Mai mult, tatăl meu, vezi, da, vezi marginea robei tale în mâna mea; fiindcă în aceea că am tăiat poala robei tale și nu te-am ucis, să știi și să vezi că nu este nici rău, nici încălcare de lege în mâna mea și nu am păcătuit împotriva ta; totuși tu îmi vânezi sufletul ca să mi-l iei.
- 12 DOMNUL să judece între mine și tine și DOMNUL să mă răzbune față de tine, dar mâna mea nu va fi asupra ta.
- 13 Precum spune proverbul strămoșilor: Stricăciunea iese de la cei stricați; dar mâna mea nu va fi asupra ta.
- 14 După cine a ieșit împăratul lui Israel? Pe cine urmărești? Un câine mort, un păduche?
- 15 DOMNUL deci să fie judecător și să judece între mine și tine și să vadă și să pledeze în cauza mea și să mă elibereze din mâna ta.
- 16 Și s-a întâmplat, după ce a terminat David de spus aceste cuvinte lui Saul, că Saul a spus: Este aceasta vocea ta, fiul meu David? Și Saul și-a înălțat vocea și a plâns.
- 17 Și i-a spus lui David: Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu mi-ai răsplătit bine, în timp ce eu te-am răsplătit cu rău.
- 18 Și tu ai arătat astăzi că te-ai purtat bine cu mine; întrucât atunci când DOMNUL m-a dat în mâna ta, tu nu m-ai ucis.
- 19 Căci dacă un om găsește pe dușmanul său, îl va lăsa să meargă cu bine? DOMNUL să îți răsplătească cu bine pentru ceea ce mi-ai făcut în această zi.
- 20 Și acum, iată, știu bine că vei fi într-adevăr împărat și că împărăția lui Israel va fi întemeiată, în mâna ta.
- 21 Jură-mi de aceea acum pe DOMNUL, că nu vei stârpi sămânța mea după mine și că nu vei nimici numele meu din casa tatălui meu.
- 22 Și David i-a jurat lui Saul. Și Saul a mers acasă; dar David și oamenii săi s-au urcat în fortăreață.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă