1 Regii 11
- 1 Dar împăratul Solomon a iubit multe femei străine, împreună cu fiica lui Faraon: femei ale moabiţilor, amoniţilor, edomiţilor, sidonienilor şi hitiţilor;
- 2 Dintre naţiunile referitor la care DOMNUL spusese copiilor lui Israel: Să nu intraţi la ele, nici ele să nu intre la voi; căci într-adevăr ele vă vor întoarce inima după dumnezeii lor; Solomon s-a alipit de acestea în iubire.
- 3 Şi el avea şapte sute de soţii, prinţese, şi trei sute de concubine; şi soţiile lui i-au întors inima.
- 4 Fiindcă s-a întâmplat, când a îmbătrânit Solomon, că soţiile lui i-au întors inima după alţi dumnezei; şi inima lui nu a fost desăvârşită cu DOMNUL Dumnezeul său, precum a fost inima lui David, tatăl său.
- 5 Fiindcă Solomon a mers după Astarteea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor.
- 6 Şi Solomon a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI şi nu a mers pe deplin după DOMNUL, precum a făcut David, tatăl său.
- 7 Atunci Solomon a construit o înălţime pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pe dealul care este înaintea Ierusalimului, şi pentru Moloh, urâciunea copiilor lui Amon.
- 8 Şi la fel a făcut pentru toate soţiile lui străine, care ardeau tămâie şi sacrificau dumnezeilor lor.
- 9 Şi DOMNUL s-a mâniat pe Solomon, pentru că inima lui era întoarsă de la DOMNUL Dumnezeul lui Israel, care i se arătase de două ori,
- 10 Şi îi poruncise referitor la acest lucru, să nu meargă după alţi dumnezei; dar el nu a păzit ceea ce DOMNUL poruncise.
- 11 De aceea DOMNUL i-a spus lui Solomon: Pentru că ai făcut acest lucru, şi nu ai ţinut legământul meu şi statutele mele, pe care ţi le-am poruncit, voi rupe negreşit împărăţia de la tine şi o voi da servitorului tău.
- 12 Totuşi, nu voi face aceasta în zilele tale din cauza lui David, tatăl tău, ci o voi rupe din mâna fiului tău.
- 13 Totuşi, nu voi rupe toată împărăţia; ci voi da un trib fiului tău, din cauza lui David, servitorul meu, şi din cauza Ierusalimului pe care l-am ales.
- 14 Şi DOMNUL a stârnit un potrivnic lui Solomon, pe Hadad edomitul; el era din sămânţa împăratului din Edom.
- 15 Fiindcă s-a întâmplat, când era David în Edom şi Ioab, căpetenia oştirii, se urcase să înmormânteze pe cei ucişi, după ce lovise fiecare parte bărbătească în Edom,
- 16 (Pentru că şase luni a rămas Ioab acolo cu tot Israelul, până când a stârpit fiecare parte bărbătească în Edom),
- 17 Că Hadad a fugit, el şi anumiţi edomiţi dintre servitorii tatălui său cu el, pentru a merge în Egipt; Hadad fiind încă un copil mic.
- 18 Şi ei s-au ridicat din Madian şi au venit la Paran; şi au luat cu ei oameni din Paran şi au venit în Egipt, la Faraon, împăratul Egiptului, care i-a dat o casă şi i-a rânduit merinde şi i-a dat pământ.
- 19 Şi Hadad a găsit mare favoare în ochii lui Faraon, astfel încât el i-a dat de soţie pe sora propriei lui soţii, pe sora împărătesei Tahpenes.
- 20 Şi sora Tahpenei i-a născut pe Ghenubat, fiul său, pe care Tahpenes l-a înţărcat în casa lui Faraon; şi Ghenubat a fost în casa lui Faraon între fiii lui Faraon.
- 21 Şi când Hadad a auzit din Egipt că David a adormit cu părinţii săi şi că Ioab, căpetenia oştirii, era mort, Hadad i-a spus lui Faraon: Lasă-mă să plec, să merg în ţara mea.
- 22 Atunci Faraon i-a spus: Dar ce ţi-a lipsit cu mine, că, iată, tu cauţi să mergi în ţara ta? Şi el a răspuns: Nimic, totuşi oricum dă-mi drumul.
- 23 Şi Dumnezeu i-a stârnit un alt potrivnic, pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său Hadadezer, împăratul din Ţoba;
- 24 Şi el a adunat la sine oameni şi a devenit căpetenie peste o ceată când David a ucis pe cei din Ţoba, şi au mers la Damasc şi au locuit acolo şi au domnit în Damasc.
- 25 Şi el a fost un potrivnic lui Israel în toate zilele lui Solomon, pe lângă ticăloşia pe care a făcut-o Hadad şi el a detestat pe Israel şi a domnit peste Siria.
- 26 Şi Ieroboam, fiul lui Nebat, un efratit din Ţereda, servitorul lui Solomon, numele mamei lui fiind Ţerua, o femeie văduvă, chiar şi el şi-a ridicat mâna împotriva împăratului.
- 27 Şi acesta a fost motivul pentru care el şi-a ridicat mâna împotriva împăratului: Solomon a construit Milo şi a reparat spărturile cetăţii lui David, tatăl său.
- 28 Şi bărbatul Ieroboam era un războinic viteaz; şi Solomon, văzând că tânărul era sârguincios, l-a făcut conducător peste toată sarcina casei lui Iosif.
- 29 Şi s-a întâmplat în acel timp, când Ieroboam a ieşit din Ierusalim, că profetul Ahiia şilonitul, l-a găsit pe cale; şi el se îmbrăcase cu o haină nouă; şi cei doi erau singuri pe câmp;
- 30 Şi Ahiia a apucat haina cea nouă care era pe el şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi;
- 31 Şi i-a spus lui Ieroboam: Ia-ţi zece bucăţi, pentru că astfel spune DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi îţi voi da ţie zece triburi;
- 32 (Dar el va avea un trib, din cauza servitorului meu David şi din cauza Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o dintre toate triburile lui Israel);
- 33 Deoarece ei m-au părăsit şi s-au închinat Astarteei, zeiţa sidonienilor, lui Chemoş, dumnezeul moabiţilor, şi lui Milcom, dumnezeul copiilor lui Amon, şi nu au umblat în căile mele, pentru a face ceea ce este drept în ochii mei şi pentru a ţine statutele mele şi judecăţile mele, precum a făcut David, tatăl lui.
- 34 Totuşi, nu voi lua toată împărăţia din mâna lui; ci îl voi face prinţ toate zilele vieţii lui din cauza lui David, servitorul meu, pe care l-am ales, fiindcă el a păzit poruncile mele şi statutele mele;
- 35 Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi ţi-o voi da ţie, zece triburi.
- 36 Şi fiului său îi voi da un trib, astfel încât David, servitorul meu, să aibă o lumină întotdeauna înaintea mea în Ierusalim, cetatea pe care mi-am ales-o pentru a-mi pune numele acolo.
- 37 Şi te voi lua pe tine şi vei domni conform cu tot ce sufletul tău doreşte şi vei fi împărat peste Israel.
- 38 Şi va fi astfel, dacă vei da ascultare la tot ce eu îţi poruncesc şi vei umbla în căile mele şi vei face ce este drept în ochii mei, pentru a păzi statutele mele şi poruncile mele, precum a făcut David, servitorul meu, că voi fi cu tine şi îţi voi zidi o casă sigură, precum am zidit pentru David şi îţi voi da ţie pe Israel.
- 39 Şi pentru aceasta voi chinui sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.
- 40 Solomon a căutat de aceea să îl ucidă pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a ridicat şi a fugit în Egipt, la Şişac, împăratul Egiptului, şi a fost în Egipt până la moartea lui Solomon.
- 41 Şi restul faptelor lui Solomon şi tot ce a făcut el şi înţelepciunea lui, nu sunt ele scrise în cartea faptelor lui Solomon?
- 42 Şi timpul cât Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul a fost patruzeci de ani.
- 43 Şi Solomon a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David, tatăl său; şi Roboam, fiul său, a domnit în locul său.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă