1 Corinteni 8
- 1 Iar despre lucrurile sacrificate idolilor, știm că toți avem cunoaștere. Cunoașterea îngâmfă, dar dragostea creștină edifică.
- 2 Și dacă cineva gândește că știe ceva, încă nu știe nimic așa cum ar trebui să știe.
- 3 Dar dacă cineva îl iubește pe Dumnezeu, acesta este cunoscut de el.
- 4 De aceea cât despre a mânca lucrurile sacrificate idolilor, știm că un idol nu este nimic în lume și că nu este alt Dumnezeu decât numai unul singur.
- 5 Căci chiar dacă sunt așa numiți dumnezei, fie în cer, fie pe pământ (așa cum sunt mulți dumnezei și mulți domni),
- 6 Totuși pentru noi este un singur Dumnezeu Tatăl, din care sunt toate, și noi în el; și un singur Domn Isus Cristos, prin care sunt toate, și noi prin el.
- 7 Însă nu este în fiecare om acea cunoaștere, fiindcă unii, conștientizând idolul până la această oră, mănâncă aceasta ca ceva sacrificat unui idol; și conștiința lor, fiind slabă, este întinată.
- 8 Dar mâncarea nu ne recomandă lui Dumnezeu; fiindcă nici dacă mâncăm, nu suntem mai buni, nici dacă nu mâncăm, nu suntem mai răi.
- 9 Dar luați seama ca nu cumva în vreun fel această libertate a voastră să devină o piatră de cădere celor slabi.
- 10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoaștere, șezând la masă în templul idolului, nu va fi încurajată conștiința lui, fiind slabă, să mănânce acele lucruri sacrificate idolilor?
- 11 Și să piară prin cunoașterea ta fratele slab, pentru care a murit Cristos?
- 12 Dar când păcătuiți astfel împotriva fraților și răniți conștiința lor slabă, păcătuiți împotriva lui Cristos.
- 13 De aceea dacă o mâncare face pe fratele meu să se poticnească, nu voi mânca niciodată carne, cât va rămânea lumea, ca nu cumva să fac pe fratele meu să se poticnească.
Oferit exact așa cum a fost publicat. Public domain.
Citit cu voce tare
Citit cu voce tare într-o altă ediție
Deocamdată citește o singură voce, și citește World English Bible Classic. Acest capitol este înregistrat acolo; ediția aceasta nu este.
Citește acest capitol în acea edițieÎn alte limbi
- Louis Segond 1910 · franceză
- Sainte Bible libre pour le monde · franceză
- World English Bible Classic · engleză
- Santa Biblia — Reina Valera 1909 · spaniolă
- Riveduta Bibbia 1927 · italiană
- Lutherbibel 1912 · germană
- Bíblia Portuguesa Mundial · portugheză
- De Heilige Schrift, Petrus Canisiusvertaling, 1939 · neerlandeză
- Bible Kralická 1613 · cehă
- Kinh Thánh · vietnameză
- La Biblia en Español Sencillo · spaniolă
- Święta Biblia · poloneză
- Біблія в пер. П.Куліша та І.Пулюя, 1905 · ucraineană
- Sveto Pismo ili Biblija · sârbă
- 新标点和合本 · chineză, scriere simplificată
- 新標點和合本 · chineză, scriere tradițională
- الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايك · arabă
- Bib La · creolă haitiană
- Синодальный перевод · rusă